Organizarea în Biserica timpurie

Organizarea în Biserica timpurie

De la inceput primii creștini nu se deosebeau aproape cu nimic de ceilalți evrei, mergeau să se roage la Templul din Ierusalim, orașul în care au decis să rămână pentru a predica vestea bună, ei căutau să-i convingă pe cei din jur că Isus este Mesia Cel anunțat în Scripturi. Primele comunități, care nu se definesc încă ca creștini, sunt fondate de mai mulți ucenici ai lui Isus, astfel, Biserica din Ierusalim prinde contur, dar deasemenea și în alte orașe ca Roma, Efes, Antiohia, Alexandria, dar și în Persia și Etiopia.

Primii creștini, cu înțelegerea lor transformată a elementelor centrale ale iudaismului, au avut o problemă practică: cum să se desfășoare închinarea? Ei doreau să-și continue vechile practici de cult de evreiești, în același timp încorporând acest sens și conținut nou. Aceștia au recunoscut necesitatea continuității cu vechea traditie dar și integrarea celei noi. În fiecare zi a săptămânii, acei credincioși creștini din Ierusalim mergeau la Templu pentru rugăciuni, iar sâmbătă – Sabatul evreiesc – mergeau fie la Templu, fie la Sinagoga.

Credința Bisericii timpurii era că moartea Domnului Isus și învierea Sa ulterioară au înlocuit toate sacrificiile templului. Asada creștinii, nu mai aveau nevoie de o jertfă suplimentară. Vestea bună a lui Isus Hristos este că păcatele sunt iertate în El, iar în El creștinii sunt împăcați cu Tatăl. Acest lucru era natural, aproape automat pentru evreii care l-au acceptat pe Isus Hristos ca Mesia. Totul era acum implinit în persoana lui Isus Hristos. Deci, pentru acești creștini timpurii, practicile de închinare evreiesti au fost continuate cu o înțelegere hristocentrică.

In anii 60 d.H., o serie de evenimente au pus în pericol tanara comunitate: în 62, a murit Iacov, doi ani mai târziu, Nero a început persecuții la Roma împotriva creștinilor, care nu erau încă foarte organizați în acest oraș. Petru și Pavel sunt uciși acolo. În anul 70, se intâmpla o tragedie, atât pentru evrei, cât și pentru noua credință: revolta evreiască împotriva ocupantului roman, începută în 66, are ca rezultat căderea Ierusalimului și distrugerea Templului de către armatele lui Titus. Biserica Ierusalimului își pierde orice importanță, creștinii nu mai au un centru de referință și încetul cu incetul se despart în satele și orașle din jur si apoi în toata lumea creând noi comunitati de creștini.

Inițial, organizarea comunităților locale era în principal concentrată pe bătrâni (presbiteri), diaconi, în slujba carității, și episcopi (supraveghetori), chiar dacă contururile diferitelor funcții sunt greu de urmărit cu exacticitate.

In epistola către Efeseni găsim prezența a cinci slujbe: apostol, profet, evanghelist, pastor și învățător.

Au randuit prezbiteri in fiecare biserica si, dupa ce s-au rugat si au postit, i-au incredintat in mana Domnului, in care crezusera. (Fapt.14:23) Pavel si Timotei, robi ai lui Isus Hristos, catre toti sfintii in Hristos Isus care sunt in Filipi, impreuna cu episcopii si diaconii: (Filip.1:1)

Pentru ca cei ce slujesc bine ca diaconi dobandesc un loc de cinste si o mare indrazneala in credinta care este in Hristos Isus. (1Tim.3:13) Luati seama, dar, la voi insiva si la toata turma peste care v-a pus Duhul Sfant episcopi, ca sa pastoriti Biserica Domnului, pe care a castigat-o cu insusi sangele Sau. (Fapt.20:28)

Si El a dat pe unii apostoli; pe altii, proroci; pe altii, evanghelisti; pe altii, pastori si invatatori, (Efes.4:11)

Mai târziu, din epistola lui Clement către corinteni (95-97 d. H.) observăm că existau deja ușoare diferențe dintre Biserica de la Corint și cea de la Roma. Una dintre aceste diferențe consta în faptul ca Corintenii primeau supunerea fată de autoritatea Bisericii mai greu decat cei din Roma. Se pare că în cadrul acestei Biserici, s-a format un grup care a început să instruiască membrii să-și respingă conducătorii, care ar fi putut să facă una sau mai multe greșeli. O teorie care creaza discordie si in multe Biserici din ziua de azi.

Oficialii bisericii din Roma, dintre care Clement este purtătorul de cuvânt, îi invită pe corinteni să se pocăiască și să pună capăt rebeliunii lor împotriva conducătorilor lor. Se mai observa deasemenea că în scrisoarea sa, Clement mentioneaza o istorie a unei femei cu numele Judith care se afla intr-o carte apocrifa și ne ne face să presupuem ca în acel timp bisericile foloseau si alte surse decat cele considerate canonice azi. Vedem deasemenea că la momentul acestei scrisori, Biserica din Roma nu era încă condusă de un episcopat monarhic, cu o ierarhie cu trei nivele (episcop, preoți și diaconi), dar se folosea încă modelul cu două nivele atestat în Noul Testament care a predominat cu episcopi și diaconi.

Ignatie de Antiohia (37 -107 d. H.) insistă cu tărie pe loialitatea față de episcopul orașului, asistat de presbiteri (preoți) și diaconi. De asemenea, Ignatie insistă asupra valorii Euharistiei și o numește „medicament pentru viața eternă”. Având în vedere numărul mic de scrieri din această perioadă a Bisericii, aceste scrisori au avut o influență în dezvoltarea teologiei creștine. Se pare că au fost scrise în grabă și fără niciun plan real, ca o succesiune nesistematică a gândurilor.

Din scrisorile lui Ignație considerate autentice, este deasemenea posibil de pictat o imagine a gândirii sale teologice și cu siguranța și a multora din timpul lui. El afirmă unitatea lui Dumnezeu (Magn 8.2), dar evocă si Trinitatea fie prin formula Fiului, Tatălui și Duhului (Mag 13,1), fie a lui Hristos, Tatăl și Duhului (Magn 13,2). Duhul Sfânt este citat în mai multe rânduri, pe lângă cele două anterioare: Phil „suscr” și 7.1-2, Ef 18.2, Ef 9.1. În timp ce se afirma (împotriva docetelor) realitatea vieții umane a lui Iisus Hristos, Ignatie afirma cu nu mai puțin forța divinitatea lui Lui.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *