Bibllia si Eu

MIREASA LUI HRISTOS

MIREASA LUI HRISTOS

Ce este mireasa lui Hristos ? Mireasa lui Hristos, este alcătuită din toți cei care l-au acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitorul lor personal și au primit viața veșnică. Hristos, Mirele, a ales să iubească Biserica și să se sacrifice pentru ea pentru a o face Mireasa Sa. Cum ar trebui să fie Mireasa lui Hristos ? Sau mai bine zis, cum ar trebui sa fie cei care fac parte din mireasă, sau Biserica lui Hristos ? Nu, ea nu poate fi oricum, ci așa după cum o mireasă este îmbrăcată în alb și împodobită pentru mirele ei, la fel și Mireasa lui Hristos este îmbracată în hainele sfințeniei, si podoabele ei, vin din roada Duhului Sfant. Ca sa infatiseze inaintea Lui aceasta Biserica, slavita, fara pata, fara zbarcitura sau altceva de felul acesta, ci sfanta si fara prihana. (Efes 5:27).

Roadele Miresei lui Hristos

– Supusă din dragoste

Unul din mărgăritarele cu care este împodobită Biserica, este supunerea și nu o supunere obișnuită, ci o supunere din dragoste. Căci, un lucru este când te supui de frică și un cu totul altul când te supui din dragoste. Biserica nu este chemată numai să împlinească niște ritualuri de frică, ci este chemată în dragoste, la o relație personală cu Dumnezeu. Deci Biserica nu poate fi supusă fără să iubească mai întâi și nu poate pretinde că iubește pe Dumnezeu fără sa-I fie supusă.

De aceea, trebuie sa fiti supusi nu numai de frica pedepsei, ci si din indemnul cugetului. (Rom.13:5) In dragoste nu este frica; ci dragostea desavarsita izgoneste frica; pentru ca frica are cu ea pedeapsa; si cine se teme n-a ajuns desavarsit in dragoste. (1Ioan.4:18)

– Smerită

Dar Biserica nu poate fi supusă dacă nu este și smerită, căci ea nu poate fi altfel decât însuși Domnul ei pe care îl slujește. Ea este smerită așa cum Hristos s-a smerit, ca într-o zi sa fie înălțată după cum El a fost înălțat.

Luati jugul Meu asupra voastra si invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. (Mat.11:29) Smeriti-va inaintea Domnului, si El va va inalta. (Iac.4:10) Pe acest Isus, Dumnezeu L-a inaltat cu puterea Lui si L-a facut Domn si Mantuitor, ca sa dea lui Israel pocainta si iertarea pacatelor. (Fapt.5:31)

De aceea, trebuie sa fiti supusi nu numai de frica pedepsei, ci si din indemnul cugetului. (Rom.13:5) In dragoste nu este frica; ci dragostea desavarsita izgoneste frica; pentru ca frica are cu ea pedeapsa; si cine se teme n-a ajuns desavarsit in dragoste. (1Ioan.4:18)

– Râvnitoare după lucrurile bune

Se poate uni o mireasă cu mirele ei dacă nu râvnește după aceleași lucruri ? Cunoaștem cu toții când Isus și-a făcut un bici de ștreanguri și i-a scos afară pe toți cei care făceau Targ în Templu; mai târziu ucenicii au afirmat că Domnul Isus a făcut aceasta din cauza râvnei sale pentru lucrarea lui Dumnezeu. Mireasa lui Hristos râvnește după aceleași lucruri bune, după lucrurile de sus, așa cu a râvnit și Mirele ei. Altfel, cum ar putea ea deveni ea una cu El?

Ucenicii Lui si-au adus aminte ca este scris: “Ravna pentru Casa Ta Ma mananca pe Mine.” (Ioan.2:17) In sarguinta, fiti fara preget. Fiti plini de ravna cu duhul. Slujiti Domnului. (Rom.12:11) Este bine sa fii plin de ravna totdeauna pentru bine, nu numai cand sunt de fata la voi. (Gal.4:18) Avand picioarele incaltate cu ravna Evangheliei pacii. (Efes.6:15) Dorim insa ca fiecare din voi sa arate aceeasi ravna, ca sa pastreze pana la sfarsit o deplina nadejde, (Evr.6:11) Si cine va va face rau, daca sunteti plini de ravna pentru bine? (1Pet.3:13) Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia pe care-i iubesc. Fii plin de ravna, dar, si pocaieste-te! (Apoc.3:19)

– Vegheatoare

Atât timp cât ne aflam în această lume trebuie să veghem ca să nu cădem în ispită și prin urmare în păcat. Astfel Mireasa trebuie sa fie veghetoare pentru că ea este ținta celui râu pe pământ și este atacată fără încetare. Vegherea trebuie de-asemenea să fie împletită și cu multa rugăciune.

Vegheati si rugati-va, ca sa nu cadeti in ispita; duhul, in adevar, este plin de ravna, dar carnea este neputincioasa.” (Mat.26:41)

Vegheati si rugati-va, ca sa nu cadeti in ispita; duhul este plin de ravna, dar trupul este neputincios.” (Marc.14:38)

 

– Imbărbătătoare

Atunci când sora ta sau fratele tău, este descurajat si nu-l incurajezi sau inbărbătezi, nu poti să spui ca-l iubesti ca pe tine însuți. Adevărata Biserică, susține, ridică și îmbărbătează pe toți cei ce au nevoie.

Cine imbarbateaza pe altii sa se tina de imbarbatare. Cine da sa dea cu inima larga. Cine carmuieste sa carmuiasca cu ravna. Cine face milostenie s-o faca cu bucurie. (Rom.12:8)

Sporitoare

Biserica trebuie să sporească în toate lucrurile bune căci misiunea principală a Bisericii este înmulțirea și desăvârșirea ei.

Dupa cum sporiti in toate lucrurile: in credinta, in Cuvant, in cunostinta, in orice ravna si in dragostea voastra pentru noi, cautati sa sporiti si in aceasta binefacere. (2Cor.8:7)

– Răbdătoare

Pentru a ajunge la țintă, pe lângă toate celelalte mai este nevoie de un lucru fără de care bătălia este greu de învins, și anume răbdarea. În primul rând prin răbdare ne câștigăm sufletul nostru. Prin răbdare se ajunge la biruință în încercare. Așadar Biserica, adică noi, suntem chemați să ne desăvârșim în răbdare pentru a o atinge pe cea a lui Hristos.

Prin rabdarea voastra, va veti castiga sufletele voastre. (Luc.21:19) Rabdarea aduce biruinta in incercare, iar biruinta aceasta aduce nadejdea. (Rom.5:4) Domnul sa va indrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu si spre rabdarea lui Hristos! (2Tes.3:5) Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, si cauta neprihanirea, evlavia, credinta, dragostea, rabdarea, blandetea. (1Tim.6:11) Chiar faptul ca aveti judecati intre voi este un cusur pe care-l aveti. Pentru ce nu suferiti mai bine sa fiti nedreptatiti? De ce nu rabdati mai bine paguba? (1Cor.6:7) Asa ca, daca suntem in necaz, suntem pentru mangaierea si mantuirea voastra; daca suntem mangaiati, suntem pentru mangaierea voastra, care se arata prin faptul ca rabdati aceleasi suferinte ca si noi. (2Cor.1:6) Dar tu fii treaz in toate lucrurile, rabda suferintele, fa lucrul unui evanghelist si implineste-ti bine slujba. (2Tim.4:5) Ferice de cel ce rabda ispita. Caci, dupa ce a fost gasit bun, va primi cununa vietii pe care a fagaduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. (Iac.1:12)

 

– Mulțumitoare

Mulțumirea este dovada relației sănătoase dintre om și Dumnezeu. Mulțumirea este dovada clară a maturității spirituale a Bisericii. Felul în care ne închinăm și dacă o facem cu mulțumire, reflectă dragostea pe care o avem fată de Dumnezeu. Biblia învață că orice lucru trebuie făcut cu mulțumire în numele Domnului Isus fiindcă aceasta este voia lui.

Fiindca am primit, dar, o imparatie care nu se poate clatina, sa ne aratam multumitori si sa aducem astfel lui Dumnezeu o inchinare placuta, cu evlavie si cu frica, (Evr.12:28) Multumiti totdeauna lui Dumnezeu Tatal, pentru toate lucrurile, in Numele Domnului nostru Isus Hristos. (Efes.5:20) Si orice faceti, cu cuvantul sau cu fapta, sa faceti totul in Numele Domnului Isus si multumiti, prin El, lui Dumnezeu Tatal. (Col.3:17) Multumiti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; caci aceasta este voia lui Dumnezeu, in Hristos Isus, cu privire la voi. (1Tes.5:18)

– Iertatoare

Poate oare pretinde Mireasa lui Hristos, milă, îndurare și iertare, fără ca ea să facă toate aceste lucruri ? Biblia spune clar că dacă nu iertam oamenilor greșelele lor, nici noi nu vom fi iertați de Dumnezeu. Biserica trebuie să ierte pe toți care i-au facut vre-o dată vre-un rău si deasemenea, să fie predispusă să primească și să ierte pe cei ce au căzut dar se întorc la Dumnezeu cu toată inima lor.

Daca iertati oamenilor greselile lor, si Tatal vostru cel ceresc va va ierta greselile voastre. (Mat.6:14) Dar daca nu iertati oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre. (Mat.6:15) Si, cand stati in picioare de va rugati, sa iertati orice aveti impotriva cuiva, pentru ca si Tatal vostru care este in ceruri sa va ierte greselile voastre. (Marc.11:25) Nu judecati, si nu veti fi judecati; nu osanditi, si nu veti fi osanditi; iertati, si vi se va ierta. (Luc.6:37) Asa ca, acum, este mai bine sa-l iertati si sa-l mangaiati, ca sa nu fie doborat de prea multa mahnire. De aceea, va rog sa va aratati iarasi dragostea fata de el (2Cor.2:7,8) Dimpotriva, fiti buni unii cu altii, milosi si iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi in Hristos. (Efes.4:32) Ingaduiti-va unii pe altii, si daca unul are pricina sa se planga de altul, iertati-va unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, asa iertati-va si voi. (Col.3:13)

– Blândă

Biserica este chemată la blândețe, pentru că blândețea vine din roada Duhului Sfanț. Noi trebuie să fim blânzi așa după cum era Domnul Isus. Biblia ne învață că blândețea noastră trebuie sa fie văzută de toți.

Luati jugul Meu asupra voastra si invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. (Mat.11:29) Roada Duhului, dimpotriva, este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea, infranarea poftelor. Impotriva acestor lucruri nu este lege. (Galat 5:22,23) Blandetea voastra sa fie cunoscuta de toti oamenii. Domnul este aproape. (Filip.4:5)

 

– Darnică

De-asemenea cei care fac parte din Biserica lui Dumnezeu, trebuie să simtă cu cei care suferă, cei nevoiași, cei care sunt la pământ și sa-i ajute în toate lucrurile.

Indeamna-i sa faca bine, sa fie bogati in fapte bune, sa fie darnici, gata sa simta impreuna cu altii, (1Tim.6:18)

– Stăruitoare în rugăciune

Mireasa Domnului, are menirea să se roage înt-una pentru a nu cădea în ispită, pentru a putea învinge luptele și pentru ași păstra haina curată. Dar nu numai atât, ea este de-asemenea chemată să se roage și pentru ceilalți, pentru toți, chiar și pentru vrăjmașii ei.

Rugati-va neincetat. (1Tes.5:17) Cand a ajuns la locul acela, le-a zis: “Rugati-va, ca sa nu cadeti in ispita.” (Luc.22:40) Dar Eu va spun: iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va asupresc si va prigonesc, (Mat.5:44) Rugati-va neincetat. (1Tes.5:17)

– Tare în credință

Fară o credința puternică, Biserica nu va putea izbuti în lucrarea lui Dumnezeu. Credința este utilă pentru a propași în lucrarea lui Dumnezeu. Credința este necesară în procesul de vindecare și mântuire a fiecărui suflet.

Rugaciunea facuta cu credinta va mantui pe cel bolnav, si Domnul il va insanatosi; si, daca a facut pacate, ii vor fi iertate. (Iac.5:15Vegheati, fiti tari in credinta, fiti oameni, intariti-va! (1Cor.16:13)

– Mângâietoare

Un alt rol al Bisericii este mângâierea tuturor sufletelor. Fie printr-un sfat, fie printr-o încurajare, fie printr-o predică, cântare sau prorocie, Biserica trebuie sa fie văzută ca o mama plină de dragoste la adăpostul cărei fiecare să-și poată găsi alinarea și mângâierea.

Cine proroceste, dimpotriva, vorbeste oamenilor, spre zidire, sfatuire si mangaiere. (1Cor.14:3) Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, Parintele indurarilor si Dumnezeul oricarei mangaieri, (2Cor.1:3) Care ne mangaie in toate necazurile noastre, pentru ca, prin mangaierea cu care noi insine suntem mangaiati de Dumnezeu, sa putem mangaia pe cei ce se afla in vreun necaz! (2Cor.1:4)

– Nădăjduetoare

Biserica trebuie să creadă, să se încreadă și sa aibă o puternică nădejde în Domnul ei. Nădejdea îi va da putere să rămână în picioare și să meargă zi de zi pe drumul crucii apropiindu-se încetul cu încetul de capătul alergării.

Insa nadejdea aceasta nu insala, pentru ca dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in inimile noastre prin Duhul Sfant care ne-a fost dat. (Rom.1:1-5) Lui Ii datoram faptul ca, prin credinta, am intrat in aceasta stare de har in care suntem; si ne bucuram in nadejdea slavei lui Dumnezeu. (Rom.5:2) Si tot ce a fost scris mai inainte a fost scris pentru invatatura noastra, pentru ca, prin rabdarea si prin mangaierea pe care o dau Scripturile, sa avem nadejde. (Rom.15:4)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *